Căldură mare, monşer. Mă gândeam să-ţi arăt modelele astea de grădini răcorite de piscine mai peste o lună, dar uite că vara a venit repede, mult mai repede decât m-am aşteptat, cu toată căldura şi lumina şi mirosurile ei, cufundându-mă brutal în muzica altor veri îndepărtate.

Dar să lăsăm poezia la o parte şi să privim lucrurile drept în faţă: cum spuneam, cinci modele de piscine create de Jamie Durie, pe de o parte pentru că e unul dintre cei mai talentaţi arhitecţi de grădină moderni, iar pe de altă parte pentru că nuanţele acvatice alungă, măcar mental, canicula (pe care o suport din ce în ce mai greu).

În ceea ce priveşte imaginea de mai sus, cred că este inutil să mai atrag atenţia asupra mobilierului din beton modelat parcă din aceeaşi bucată cu gardul şi linia simplă şi elegantă a bazinului de înot. Şi dacă îţi imaginezi că partea dreaptă a grădinii, cea care nu se observă în imagine, e simetrică cu cea stângă, atunci realizezi, după un calcul sumar, că o astfel de grădină ar încăpea şi pe o suprafaţă mică, sub 100 de metri pătraţi.

Aici mi-a plăcut compartimentarea inteligentă a grădinii, cu spaţii de relaxare la soare şi la umbră, o zonă de luat masa bine delimitată (deşi cam departe de casă pentru gustul meu, dar, să fim serioşi, la aşa grădină nu cred că mai alergi cu oala de sarmale până afară, îţi iei un cărucior), un living exterior şi o zonă pentru sport, piscina, adică cam tot ce îşi doreşte o familie de la terenul din jurul casei. Atenţie la taburetele ca nişte bombonele M&M cu aromă de... Curaçao şi la pernele în aceeaşi nuanţă, pentru a accentua senzaţia de răcoare şi curăţenie pe care o dă oglinda apei. Ah, şi nu trece cu vederea inserţiile de iarbă din pavaj, care te îndeamnă parcă să descoperi locul treptat, pe îndelete.

Ca şi în amenajarea precedentă, Jamie Durie s-a folosit aici mai degrabă de vegetaţia din exteriorul curţii - foarte bogată - pentru a profita la maxim de terenul pe care l-a avut la dispoziţie. Nu ştiu, deci, cum ar arăta o astfel de grădină înconjurată de vilele vecinilor sau de blocuri, dar cred că o soluţie ar fi gardurile înalte îmbrăcate cu căţărătoare.

Pe de altă parte voiam să îţi arăt cum (spre deosebire de prima curte) lemnul în culori naturale - aşa cum se foloseşte foarte mult la noi - întunecă o grădină şi stârneşte o uşoară senzaţie de apăsare, dar care, dacă ştii să o speculezi, contribuie la senzaţia de răcoare şi de intimitate, de cuib. Ei bine, ai să spui, cu aşa piscină strălucitoare, parcă te mai uiţi la lemn!

Copaci în ghivece imense şi ierburi plantate pe acoperişul umbrarelor pentru a compensa lipsa spaţiului destinat vegetalului, aşa cum pomeneam mai sus. Ligheanul rotund din faţa canapelelor e o măsuţă-vatră, deloc inutilă, căci şi în Australia se mai face, din când în când, răcoare noaptea.

Uite încă o piscină mare într-un spaţiu nu chiar atât de mare, dacă închizi ochii la măreţia casei şi la curtea spaţioasă de care este despărţită cu un paravan de sticlă. Mi-a luat ceva timp să-l observ! Mă întreb ce sens are, tu ce crezi?

Şi dacă s-ar fi rezumat doar la bucăţica asta, nu m-ar fi deranjat deloc - un ochi de apă şi răcoare în grădină. Îmi place bordura simplă, placarea pepit şi scara mică din colţ.

Piscinele verzi mă duc cu gândul la iazurile naturale din junglă şi la Asia şi poate că asta a şi vrut să creeze Durie - o grădină asiatică. Cred că la această impresie mai contribuie şi nuanţa închisă a pavajului de lemn cu inserţii de pietre rotunde, albe şi structurile verticale, care la prima vedere mi-au părut un fel de spaliere pentru gimnastică, dar care sunt, în aceeaşi măsură, cascade şi imense corpuri de iluminat.

De aici grădina îmi pare sala unui templu hindus cu podele de calcar, demult părăsit şi inundat, luminat de soarele ce se strecoară prin crăpăturile zidurilor :) Îmi place cum atârnă ca nişte pânze de păianjen şi praf muşchiul spaniol (Tillandsia usneoides).

Şi acum să revenim pe tărâmurile noastre - ultima grădină ar putea fi chiar la Cheia, spre exemplu. Observă aici, te rog, paravanul din zidărie: nişa împodobită cu o plantă căţărătoare ce pare astfel înrămată şi micul bazin cu apă de la bază. În stânga, ferită de câteva tufe, se mai află o zonă de relaxare scăldată în soare - îmi plac mult aceste mici "găselniţe" care te împiedică să citeşti grădina într-o secundă. Un spaţiu de relaxare bun e un spaţiu ascuns, ferit, privat şi, evident, confortabil.

Trepte intercalate cu rânduri de verdeaţă şi ceea ce presupun că ai observat deja - motivul pentru care am ales această din urmă grădină: aflându-se pe un teren în pantă, piscina are trei laturi îngropate şi una deasupra solului. Dar asta nu e tot! În loc să fie din beton, e din sticlă, ca la un acvariu imens şi astfel te poţi bucura de culoarea apei şi din terasa aflată "în vale".

Acum te las în linişte şi răcoare şi dacă ţi-au mai rămas cinci minute de pauză, te invit să descoperi altă lucrare marca Jamie Durie, Grădina din spatele blocurilor.