Indiferentă la criza economică prin care trecem, wisteria (sau glicina) se umple în fiecare an cu tot mai multe flori frumoase şi parfumate, parcă să-ţi facă-n ciudă! Planteaz-o la sfârşitul toamnei (până nu îngheaţă pământul) într-un loc cu soare din plin, dar şi cu spaţiu suficient, întrucât creşte rapid şi nu va sta prea mult pe gânduri să-ţi strângă de gât celelalte plante!
Îţi place cum arată, dar nu te-ai hotărât unde şi cum să o creşti? Iacătă mai multe surse de inspiraţie:
Pe o pergolă în faţa casei: accentuează intrarea, iar desişul frunzelor o va apăra de ploaie. În plus, parfumul florilor îţi va invada toate încăperile.
![]() |
| Imagine via Jenifer Jangles Blog |
Umbrar pentru locul de relaxare: wisteria înfloreşte repetat până toamna târziu, chiar dacă nu atât de bogat ca în timpul primului val floral. Parfum şi umbră deasă asigurată!
![]() |
| Imagine via Gardens and plants |
Wisteria floribunda "Alba", în contrast cu pergola sa din lemn închis la culoare.
![]() |
În arcadă: marchează elegant intrarea în grădină sau trecerea dintr-un spaţiu într-altul.
![]() | |
| Imagine via Jenifer Jangles Blog |
Copăcel împletit - foarte simplu de obţinut!
![]() |
| Imagine via Reggie Thomson |
Îmbracă un perete - are nevoie de un suport zdravăn care să protejeze faţada de tendinţele expansioniste ale plantei şi care, totodată, să o susţină.
| Imagini via Something |






Ce frumos! Fiecare glicina este o minunatie, mai ales ultima, o bijuterie fina. De unde pot cumpara un astfel de copacel-bonsai?
ReplyDeleteDacă te preumbli prin diverse florării, ai să găseşti bonsai de diverse specii. Glicină nu am văzut, dar, cu puţină răbdare, poţi obţine şi singură unul. Doar că îţi va da mai multă bătaie de cap, având în vedere că are un ritm de creştere foarte rapid.
ReplyDeletecasa bunicii era acoperita de glicina. ce ne mai suparam cand ne cadeau florile in cesti si farfurii. acum nu mai sunt nici bunica, nici casa, nici glicina...
ReplyDeleteDa, şi eu am nostalgii după copilărie :) Poate că o mică glicină în ghiveci ţi-ar aduce amintirile mai aproape.
ReplyDelete